Umilinţa

Isus, Domnul nostru, ne propune adesea exemplul umilinţei sale: ‘Învăţaţi de la mine, că sunt blând şi smerit cu inima’ (Mt 11, 29)

Vom vorbi deci despre umilinţă, pentru că este virtutea care ne ajută să înţelegem, în acelaşi timp, mizeria noastră şi măreţia noastră.

Prietenii lui Dumnezeu, 94

Isus, Domnul nostru, ne propune adesea exemplul umilinţei sale: Învăţaţi de la mine, că sunt blând şi smerit cu inima (Mt 11, 29). Astfel tu şi eu învăţăm că nu este alt drum, pentru că numai cunoaşterea sinceră a nulităţii noastre are forţa de a atrage asupra noastră harul divin. Pentru noi Isus vine să sufere de foame şi să dea hrană, vine să sufere setea şi să dea de băut, vine îmbrăcat cu mortalitatea noastră şi să ne îmbrace cu nemurire, vine sărac pentru a ne face bogaţi (Sfântul Augustin, Enarrationes in Psalmos, 49, 19)

Prietenii lui Dumnezeu, 97

Rugăciunea este umilinţa omului care recunoaşte în acelaşi timp profunda lui mizerie şi măreţia lui Dumnezeu, căruia i se adresează şi pe care îl adoră, astfel încât aşteaptă totul de la El şi nimic de la el însuşi.

Credinţa este umilinţa raţiunii, care renunţă la propriul său criteriu şi care se prosternă în faţa judecăţilor şi a autorităţii Bisericii.

Ascultarea este umilinţa voinţei, care se supune voinţei celuilalt, pentru Dumnezeu.

Castitatea este umilinţa cărnii, care se supune spiritului.

Mortificarea exterioară este umilinţa simţurilor.

Căinţa este umilinţa tuturor pasiunilor, jertfite Domnului.

Umilinţa, este adevărul pe drumul luptei ascetice.

Brazdă, 259

Dumnezeu rezistă celor mândri, dar dă har celor umili (1 Pt 5, 5), ne învaţă Apostolul Petru. În orice epocă, în orice situaţie umană, nu există altă cale – pentru a trăi o viaţă divină – decât cea a umilinţei. Poate Domnul se complace în umilinţa noastră? Nu. Ce ar câştiga cu prostraţia noastră cel ce a creat totul, şi domneşte şi guvernează ceea ce există? Dumnezeu doreşte umilinţa noastră, golirea de noi înşine, numai pentru ca El să poată să ne umple; vrea ca să nu-i punem obstacole şi ca – pentru a o spune în mod omenesc – să fie mai mult loc pentru harul său în sărmana noastră inimă. Pentru că Dumnezeu ne inspiră umilinţa este acelaşi care va transfigura sărmanul nostru trup pentru a-l conforma cu trupul său glorios, în virtutea puterii pe care o are de a supune pentru sine toate lucrurile (Fil 3, 21). Domnul ne face ai săi, ne umple cu sine; El ne obţine „divinizarea bună”.

Prietenii lui Dumnezeu, 98

Cu cât eşti mai mare, cu atât mai mult umileşte-te, astfel vei găsi har înaintea Domnului (Sir, 3,18). Dacă suntem umili, Dumnezeu nu ne va părăsi niciodată. El doboară trufia celui mândru, dar vine în ajutorul celor umili. El eliberează pe cel nevinovat; acesta va fi eliberat pentru curăţia mâinilor sale (Vezi Iob 22, 29-30). Milostivirea infinită a Domnului nu va întârzia să vină în ajutorul celui care îl invocă cu umilinţă. Şi atunci acţionează de la sine: ca Dumnezeu atotputernic. În ciuda faptului că sunt multe pericole, cu toate că sufletul se simte urmărit, cu toate că este asediat din toate părţile de duşmanii mântuirii sale, nu va pieri. Şi aceasta nu este un lucru din alte timpuri: se întâmplă şi acum.

Prietenii lui Dumnezeu, 104

Vă amintesc că dacă sunteţi sinceri, dacă vă arătaţi cum sunteţi, dacă vă divinizaţi pe fundamentul umilinţei şi nu al mândriei, voi şi eu ne vom simţi siguri în orice circumstanţă; vom putea să ne numim victorioşi şi să vorbim numai de victorii: victorii interioare ale iubirii de Dumnezeu, care dau seninătatea, fericirea sufletului, înţelegerea.

Prietenii lui Dumnezeu, 106

Vrei s-o trăieşti, această sfântă cutezanţă, pentru a obţine ca Dumnezeu să acţioneze prin tine? —Recurge la Maria, şi Ea te va întovărăşi pe drumul umilinţei, pentru ca faţă de ceea ce este imposibil spiritului omenesc, să ştii să răspunzi printr-un fiat – (aşa să fie) – pentru ca pământul să se unească cu Cerul.

Brazdă, 124