Sunt de acum mai multe luni de când fotografia Sfântului Josemaría Escrivá veghează asupra mea şi de atunci se află pe biroul meu. L-am cunoscut pe acest sfânt din întâmplare, în ziua în care m-am înscris la Colegiul Villalta la cursul de marketing, am luat o fotografie de pe masa de la intrare şi de atunci această fotografie este mereu în mâinile mele, însoţindu-mă mereu în drumul meu fie în momentele frumoase dar şi în momentele urâte. Recitesc adesea rugăciunea, chiar şi de mai multe ori pe zi, şi fixez adesea ochii săi, nu i-am cerut nimic, simplu să-mi lumineze drumul şi să-mi dea puterea să înving orice obstacol pe care viaţa mi-ar prezenta. Până la 21 iulie 2009. Era o seară caldă de vară, eu am ieşit cu tatăl meu şi logodnicul meu şi mama mea a rămas singură acasă cu sora mea. La ora 21, câinii au început să latre în mod straniu, mama mea se prezentă în grădină şi s-a aflat în faţa a trei persoane care erau pe punctul de a sparge uşa casei unchiului meu. Mama mea a început să-i urmărească şi să ţipe. La noi a sunat la telefon sora mea care printre lacrimi ne spunea să ne întoarcem acasă. De aici în puţine minute mama mea a început să simtă o durere puternică la piept, dusă la spitalul din Nola au diagnosticat-o cu un infarct grav şi a fost condusă la terapia intensivă.

Întorcându-mă acasă, noaptea a fost foarte lungă, aşezată pe canapea eu aveam în mâini fotografia sfântului şi nu făceam decât să recitesc rugăciunea şi cerându-i să o salveze pe mama mea. Noaptea a trecut și dimineaţa mama mea a fost dusă la Clinica dei Fiori din Acerra. Şi acolo acelaşi diagnostic: infarct şi ecocardiograma descoperi o situaţie dramatică: inima sfâşiată în două părţi. Din acel moment am cerut sfântului să salveze pe mama mea, cu promisiunea că voi merge să-i mulţumesc personal, mergând la Roma şi oferindu-i buchetul meu de mireasă în martie 2010. Din ziua următoare mama mea a început să-i meargă mai bine, supusă la coronografie, nu a fost găsită nici o leziune ischemică la coronarie, leziune inevitabilă după un infarct. Medicii atunci au început să schimbe diagnosticul: infarct de stres sau Tako Tzubo. De atunci pentru mama mea a început o ameliorare constantă şi continuă observată şi de medici din Spitalul Monaldi, şi funcţionalitatea inimii care trebuia să fie compromisă definitiv, se întoarce la nivele normale. Eu nu ştiu din punct de vedere clinic ce s-a întâmplat, medicii spun că ea este normală, eu însă am simţit puternic prezenţa Sfântului Josemaría Escrivá, fondatorul lui Opus Dei, apropiat de mine şi continuu să observ prezenţa sa; în fiecare zi.