Sfântul Josemaría Escrivá
Pentru a vorbi cu Dumnezeu

Sfântul Rozariu

Etichete: Sfântul Rozariu, Sfânta Fecioară Maria, Rugăciune, Evlavie
Consideraţi şi una dintre devoţiunile cele mai înrădăcinate printre creştini, recitarea sfântului Rozariu. Biserica ne îndeamnă la contemplarea misterelor pentru ca să imprime în mintea noastră şi imaginaţia noastră, cu bucuria, durerea şi slava Sfintei Fecioare, exemplul admirabil al Domnului, în treizeci de ani ai săi de obscuritate şi în cei trei ani de predică, în Patima sa infamă şi în Învierea sa glorioasă.
Prietenii lui Dumnezeu, 299

O armă puternică

Sfântul Rozariu este o armă puternică. Întrebuinţeaz-o cu încredere şi te va minuna rezultatul.
Drum, 558

Să fie puternică evlavia noastră pentru Mama noastră. Ea care ştie să răspundă cu atâta delicateţă darurilor pe care i le aducem.
— Mai mult, dacă spui zilnic sfântul Rozariu în spirit de credinţă şi de dragoste, Doamna noastră se va însărcina să te conducă foarte departe pe Drumul care duce la Fiul său.
Brazdă, 691

Aparenta monotonie

Rozariul este foarte eficace pentru cei care au ca arme inteligenţa şi studiul: când o imploră pe Doamna Noastră, aparenta monotonie, ca a copiilor care o roagă pe Mama lor, distruge în ei orice grăunte de glorie deşartă şi de orgoliu.
Brazdă, 474

„Fecioară neprihănită, ştiu bine că sunt un biet nenorocit, că nu fac decât să măresc în fiecare zi numărul păcatelor mele…” Mi-ai spus că astfel îl vorbeai Doamnei Noastre, acum câtva timp.
Şi te-am sfătuit, cu toată siguranţă, de a recita Sfântul Rozariu: minunată monotonie a acelor „Bucură-te” care purifică monotonia păcatelor tale.
Brazdă, 475

Amâni mereu rozariul pentru mai târziu şi sfârşeşti prin a-l omite pentru că îţi e somn. — Dacă nu ai alte momente, recită-l pe stradă şi fără ca nimeni să observe. Pe lângă aceasta, vei întreţine şi mai bine prezenţa lui Dumnezeu în tine.
Brazdă, 478

O coroană de laude

Sfântul Rozariu. —Bucuriile, durerile şi misterele de slavă din viaţa Feciorei alcătuiesc o coroană de laude rostite neîncetat de Îngerii şi Sfinţii din Cer… precum şi de cei care o iubesc pe Maica Noastră, aici pe pământ.
— Practică zilnic această sfântă devoţiune şi răspândeşte-o în jurul tău.
Forja, 621

În această urzeală, în acest ţesut viu al credinţei creştine, se montează, ca nişte geme, rugăciunile vocale. Formule divine: Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt...; sau acea coroană de laude către Dumnezeu şi Mama noastră care este sfântul Rozariu; sau atâtea şi atâtea alte aclamaţii pline de devoţiune pe care fraţii noştri creştini le-au recitat mereu, chiar din primele timpuri.
Prietenii lui Dumnezeu, 248

Ce sunt Ave Maria şi Angelus dacă nu laude arzătoare către Maternitatea divină? Şi în sfântul Rozariu – devoţiune minunată pe care nu mă voi obosi niciodată s-o recomand tuturor creştinilor – trec prin mintea noastră şi prin inima noastră misterele existenţei admirabile ale Mariei, care sunt şi misterele fundamentale ale credinţei.
Prietenii lui Dumnezeu, 290