Sfântul Josemaría Escrivá
Pentru a vorbi cu Dumnezeu

Rugăciunea lui Isus

Etichete: Rugăciune, Isus Cristos
În acele zile Isus s-a urcat pe munte ca să se roage şi a petrecut noaptea în rugăciune. Când a venit ziua, a chemat la sine pe discipolii săi şi a ales dintre ei doisprezece, cărora le-a dat numele de Apostoli (Lc 6, 12-13).

„Este foarte important să observăm comportamentul lui Mesia, pentru că El a venit să ne arate calea care conduce la Tatăl. Împreună cu El vom descoperi cum este posibil să dăm relief supranatural la activităţi în aparenţă mai nesemnificative; vom învăţa să trăim în orice clipă cu vibraţia veşniciei şi vom înţelege cu profunditate crescândă că făptura are nevoie de momente de colocviu intim cu Dumnezeu, pentru a sta aproape de El, pentru a-L invoca, pentru a-L lăuda, pentru a izbucni în mulţumiri, pentru a-L asculta sau, pur si simplu, pentru a sta cu El.

Deja de mulţi ani, considerând modul de a acţiona al Domnului, am ajuns la concluzia că apostolatul, ori care ar fi, este revărsarea vieţii interioare. Mi se pare de aceea atât de natural, şi atât de supranatural acel punct din Evanghelie care relatează cum Isus a hotărât să aleagă definitiv pe primii doisprezece. Sf. Luca relatează că înainte a petrecut toată noaptea în rugăciune. Observaţi-l şi în Betania, când se pregăteşte să-l învie pe Lazăr, după ce a plâns pentru prieten, înalţă ochii la cer şi exclamă: Îţi mulţumesc, Tată, pentru că m-ai ascultat.

Învăţătura sa precisă a fost aceasta: dacă vrem să-i ajutăm pe alţii, dacă dorim cu adevărat să-i îndemnăm să descopere sensul autentic al destinului lor pe pământ, este necesar să punem ca fundament rugăciunea.
Sunt atâtea scene în care Isus vorbeşte cu Tatăl, încât acum este imposibil să ni le amintim pe toate. Cred însă că nu putem lăsa de o parte de a considera momentele, atât de intense, care preced Pătimirea sa şi Moartea sa, când Domnul se pregăteşte să îndure sacrificiul care ne va restitui Iubirea divină. În intimitatea cenacolului, Inima sa se revarsă: adresează Tatălui rugăciunea sa, anunţă coborârea Duhului Sfânt, încurajează pe ai săi la o continuă fervoare de caritate şi de credinţă.

Această reculegere arzătoare a Mântuitorului continuă apoi în Ghetsemani, când observă de acum iminentă Pătimirea sa, când simte că umilirile şi suferinţele se apropie, că este ora crucii, chinul dur al răufăcătorilor, pe care El a dorit-o cu ardoare. Tată, dacă vrei, îndepărtează de la mine acest pahar. Şi îndată: Dar să nu fie voinţa mea, ci a ta. Mai târziu, ţintuit pe cruce, cu braţele deschise ca gest al preotului veşnic, continuă dialogul cu Tatăl: În mâinile tale încredinţez duhul meu”
Prietenii lui Dumnezeu, 239-240