Mama noastră a fost ridicată la Cer cu trupul şi sufletul. Spune-i încă o dată, că, precum copiii, nu vrem să fim despărţiţi de Ea… Şi Ea te va asculta!

Brazdă, 898

În unire cu întreaga Biserică celebrăm astăzi triumful aceleia care este Mamă, Fiică, Mireasa lui Dumnezeu. (...) Ne bucurăm pentru că Maria, după ce l-a însoţit pe Isus de la Betleem până pe Cruce, stă alături de El cu trupul şi sufletul, glorificată pentru toată veşnicia.

Este Isus care trece, 176

Assumpta este Maria in coelum, gaudent angeli, Maria a fost înălţată de Dumnezeu cu trupul şi cu sufletul, în Ceruri. Pentru aceasta se bucură îngerii şi oamenii. De ce străbate astăzi această bucurie intimă, de ce simţim inima prea plină şi sufletul inundat de pace? Pentru că celebrăm preamărirea Mamei noastre, şi este natural ca fiii săi, constatând onoarea dăruită Ei de Preasfânta Treime, simt o mare bucurie.

(...) Toţi suntem fiii ei; Ea este Mama întregii omeniri. Şi astăzi omenirea comemorează Înălţarea ei inefabilă: Maria este primită în Cer, fiica lui Dumnezeu Tatăl, Maica lui Dumnezeu Fiul, mireasa lui Dumnezeu Duhul Sfânt. Mai mult decât Ea, numai Dumnezeu.

Este Isus care trece, 171

Vedeţi, însă, că dacă Dumnezeu a voit s-o înalţe astfel pe Mama sa, nu a cruţat-o, în timpul vieţii sale pământeşti, nici de experienţa durerii, nici de oboseala muncii, nici de clarobscurul credinţei. Acelei femei care într-o zi exclamă în laude faţă de Isus exclamând: Fericit este sânul care te-a purtat şi pieptul care te-a alăptat, Domnul îi răspunde: Fericiţi mai degrabă aceia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl împlinesc. Era elogiul Mamei sale, al fiat-ului său, sincer, plin de dăruire. Dus la desăvârşire până la ultimele consecinţe, care nu s-a manifestat în gesturi spectaculoase, ci în sacrificiul ascuns şi tăcut de fiecare zi. (...)

Pentru a ajunge să fim divini, pentru a ne diviniza, este necesar să învăţăm să fim foarte umani, trăind în faţa lui Dumnezeu condiţia noastră de oameni obişnuiţi şi sfinţind această micime aparentă. Aşa a trăit Maria. Aceea care este plină de har, aceea care este obiectul complăcerii divine şi este deasupra îngerilor şi a sfinţilor, a dus o existenţă obişnuită.

Maria este o creatură ca şi noi, are o inimă ca a noastră, capabilă de a încerca mângâierea şi bucuria, suferinţa şi lacrimile. Înainte ca Arhanghelul să-i comunice voinţa lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară ignora că a fost aleasă din veşnicie pentru a fi Mama lui Mesia. Se considera creatura cea mai mică şi de aceea recunoaşte, cu profundă umilinţă, că în Ea Cel Atotputernic a făcut lucruri mari.

Este Isus care trece, 172

Sărbătoarea Înălţării Sfintei Fecioare ne conduce să considerăm realitatea acestei speranţe bucuroase. Suntem încă pelerini, dar Ea. Mama noastră, a mers înaintea noastră şi ne arată sfârşitul drumului: ne repetă că este posibil să ajungem, dacă vom fi fideli, vom sosi. Pentru că Preasfânta Fecioară nu este numai exemplul nostru: este auxilium christianorum, ajutorul creştinilor. Şi în faţa cererilor noastre – monstra te esse Matrem (Imnul liturgic Ave maris stella) – nu poate şi nici nu vrea să refuze fiilor săi grijile sale prompte şi materne.

Este Isus care trece, 177

Atunci când s-a produs debandada apostolică şi când poporul turbat striga cât îl ţinea gura ura sa împotriva lui Isus Cristos, Sfânta Maria şi-a urmat Fiul de aproape prin străzile Ierusalimului. Urletele mulţimii nu o fac să dea înapoi şi ea continuă să-L întovărăşească pe Răscumpărător în timp ce toţi cei din cortegiu, în anonimat, vădesc o laşă îndrăzneală în a-L maltrata pe Cristos.

Invoc-o cu tărie: Virgo fidelis! —Fecioară fidelă! şi implor-o pentru ca noi care ne zicem prieteni ai lui Dumnezeu, să fim cu adevărat şi în orice casa.

Brazdă, 51