Papa Francisc anunță un Jubileu extraordinar: Anul Sfânt al Milostivirii

Va începe la 8 decembrie 2015 cu deschiderea Porții Sfinte și se va încheia la 20 noiembrie 2016.

„Sunt convins că toată Biserica, ce are atâta nevoie să primească milostivire, pentru că suntem păcătoşi, va putea găsi în acest Jubileu bucuria pentru a redescoperi şi a face rodnică milostivirea lui Dumnezeu, cu care toţi suntem chemaţi să dăm mângâiere fiecărui bărbat şi fiecărei femei din timpul nostru”. Astfel s-a exprimat Papa Francisc la 13 martie, după ce a anunțat în cadrul celebrării penitențiale cu prilejul Postului Mare, că se va celebra un Jubileu extraordinar centrat pe milostivire.

Din 1475 Jubileul ordinar se celebrează fiecare 25 de ani. Papa convoacă cele extraordinare cu ocazia unui evenimente importante.

Până acum au fost celebraţi 24 de Ani Sfinţi ordinari și 4 extraordinari. Jubileul Milostivirii, convocat de Papa Francisc, va fi cel de-al cincilea. Ioan Paul al II-lea a convocat ultimul extraordinar în 1983. Și tot Ioan Paul al II-lea a proclamat ultimul ordinar, Marele Jubileu al Anului 2000.

Ritul iniţial al Jubileului constă în deschiderea Porţii Sfinte care se deschide numai cu prilejul Jubileului. Deschiderea Porţii Sfinte ilustrează simbolic ideea că, în timpul Jubileului, credincioşilor le este oferită o „cale extraordinară" pentru a-și întări credința.

Papa vrea că Biserica arate foarte clar milostivirea, un cuvânt drag Papei Francisc, încă de la începutul pontificatului său.

Anul jubilar este un prilej pentru a reînnoi relația cu Dumnezeu și cu aproapele, pentru a-ne întări credința și a primi iertarea lui Dumnezeu.