Prima paginăÎntrebări și răspunsuriDe ce Postul de 40 de zile?
Întrebări și răspunsuri

De ce Postul de 40 de zile?

Etichete: Generozitate, Cruce, Rugăciune, Postul Mare
Sf. Josemaría spunea: „Postul Paștelui trebuie să ne sugereze aceste întrebări de bază: Oare avansez în credincioșia față de Cristos, în drumul către sfințenie, într-un apostolat generos în viața de zi cu zi și în munca obișnuită alături de colegii mei? Orice om care va răspunde în sinea lui acestor întrebări va constata cât de mult are nevoie de o schimbare interioară pentru ca Cristos să trăiască în el și pentru ca imaginea Lui să fie vizibilă în comportamentul obișnuit al acestui om.” (Este Cristos care trece, 58)

Iată câteva întrebări comune despre Post și răspunsuri care ne pot ajuta să trăim mai bine acest timp liturgic.

Ce este Postul Paștelui? De când există acesta în viața Bisericii? Ce sens are?

Postul Paștelui este perioada de patruzeci de zile în care Biserica se pregătește pentru Săptămâna Mare și Paște. Începând cu secolul al IV-lea se observă tendința creștinilor de a marca acest timp prin post și abstinență, ca un gest de pocăință și purificare spirituală.

„În fiecare an, Biserica se uneşte cu misterul lui Isus în pustiu prin cele patruzeci de zile ale Postului Mare.” (Catehismul Bisericii Catolice, 540)

Propunând ca model figura lui Isus în timpul celor patruzeci de zile petrecute în deșert, Biserica îi îndeamnă pe oameni să se pregătească pentru Paște prin purificarea inimii, prin încercarea de a duce o viață creștină desăvârșită și prin penitență

Contemplarea tainei
Nu putem socoti acest Post al Paștelui ca un alt timp liturgic ce sosește regulat. Acesta este un timp unic: un ajutor divin pe care trebuie să îl acceptăm. Cristos trece pe lângă noi și speră ca noi să facem un pas decisiv înainte – astăzi, acum. (Este Cristos care trece, 58)

Când începe și se sfârșește Postul Paștelui? Care sunt zilele speciale de penitență? Cum ar trebui să petrecem zilele de vineri?
Postul începe în Miercurea Cenușii și se încheie înainte de Liturghia Cinei celei de Taină din Joia Sfântă. „Zilele şi timpurile de pocăinţă în Biserica întreagă sunt toate vinerile din an şi timpul Postului Mare“ (Codul de Drept Canonic, 1250).

„Aceste momente sunt deosebit de favorabile pentru exerciţiile spirituale, liturgiile penitenţiale, pelerinajele în semn de pocăinţă, privaţiunile de bunăvoie ca postul şi pomana, împărtăşirea frăţească a bunurilor (opere caritative şi misionare)” (Catehismul Bisericii Catolice, 1438).

În amintirea zilei când Isus Cristos a murit pe sfânta Cruce, „abstinenţa de la consumul de carne sau de la alt aliment în conformitate cu dispoziţiile Conferinţei Episcopilor, să fie respectată în toate vinerile din an, dacă ele nu coincid cu o zi cuprinsă în rândul solemnităţilor; în schimb, abstinenţa şi postul să fie respectate în Miercurea Cenuşii şi în Vinerea Pătimirii şi Morţii Domnului nostru Isus Cristos“ (Codul de Drept Canonic, 1251).

Contemplarea tainei
Chemarea bunului Păstor ajunge la noi: „V-am chemat pe nume.” Și, dacă iubirii i se răspunde cu iubire, noi trebuie să răspundem: „ecce ego quia vocasti me“ – Iată-mă, căci tu m-ai chemat. Sunt hotărât să nu las acest Post să treacă precum ploaia pe asfalt, nelăsând nicio urmă. În schimb, voi lăsa „apa” să mă ude complet, să mă transforme. Mă voi converti, mă voi întoarce la Domnul și îl voi iubi așa cum El vrea să fiu iubit. (Este Cristos care trece, 59).

Ce este Miercurea Cenușii? Când s-a născut practica punerii cenușii? Când este aceasta binecuvântată și folosită? De unde vine cenușa? Ce simbolizează?

Punerea cenușii este o chemare de a trăi Postul ca o experimentare a misterului pascal, Crucea și Învierea Domnului, prin participarea la Euharistie și prin iubirea de semeni.
Miercurea Cenușii este prima zi a Postului și este dedicată în chip special penitenței prin care creștinii își manifestă dorința de a se transforma conform chipului Domnului. Punerea cenușii este o chemare de a trăi Postul ca o experimentare a misterului pascal, Crucea și Învierea Domnului, prin participarea la Euharistie și prin iubirea de semeni. Punerea cenușii a fost inițial un ritual de penitență canonică; în secolul al X-lea a început să fie aplicat universal. Liturgia Miercurii Cenușii păstrează amintirea acestei tradiții prin acest ritual și prin post strict.
Binecuvântarea și punerea cenușii se face în timpul liturghiei, după omilie. În cazuri speciale, acestea se pot face în timpul Liturghiei Cuvântului. Rugăciunile specifice sunt inspirate din Scriptură: Gen 3,19 și Mc 1,15. Cenușa este obținută din ramurile binecuvântate în anul precedent, în Duminica Floriilor, urmând astfel o tradiție ce datează din sec. al XII-lea. Rugăciunea binecuvântării face referire la starea căzută în păcat a oamenilor. Cenușa simbolizează caracterul fragil și trecător al vieții noastre terestre; faptul că suntem păcătoși; implorarea fierbinte a ajutorului divin; în sfârșit, Învierea, prin faptul că toți suntem victorioși în Cristos.

Contemplarea tainei
Cu cât aparții lui Cristos, cu atât vei obține har mai mult pentru a fi eficient în lume și fericit în veșnicie. Însă trebuie să te decizi să urmezi calea renunțării de sine: Crucea pe umerii tăi, cu un zâmbet pe buze și lumină în suflet. (Calea Crucii, Stațiunea a II-a)

La ce ne invită Biserica în timpul Postului?

Biserica ne invită să facem din Post o perioadă de retragere spirituală, sprijinind efortul rugăciunii prin asceză și penitență. Actele de pocăință propuse de Biserică reprezintă un minim la care putem adăuga mai mult, în mod liber și cu generozitate. Trăirea deplină a acestor propuneri reprezintă un drum al convertirii ce ne pregătește pentru cea mai importantă zi a anului, Duminica Paștelui, a Învierii Domnului.

Contemplarea tainei
Există și acest tip de frică: frica față de cruce, față de Crucea Domnului. Problema este că oamenii au început să considere „cruci” toate lucrurile neplăcute ale vieții, nemaiștiind să privească totul ca niște fii ai Domnului, într-un orizont supranatural. Și aceasta se întâmplă într-o măsură atât de mare, încât au început să îndepărteze chiar și crucile de pe marginile drumurilor, cele instalate acolo de strămoșii noștri.
Odată cu Patimile Domnului, crucea a încetat să mai fie un simbol al pedepsei și a început să fie considerată un semn al victoriei. Crucea este emblema Mântuitorului: „in quo est salus, vita et resurrectio nostra“: aici se află salvarea, viața și învierea noastră. (Calea Crucii, stațiunea a II-a)

Ce este penitența? Cum se poate exprima aceasta în viața creștină?

Termenul își are originea în cuvântul latin paenitentia, la rândul său o traducere a grecescului metanoia – folosit în Biblie pentru a numi actul de convertire, de întoarcere a omului păcătos către Dumnezeu. El desemnează starea în care păcatul l-a adus pe om și toate actele interne și externe prin care acesta încearcă să spele acest păcat. Însemnând literal o schimbare a vieții, termenii „penitență”, „pocăință” sau „convertire“ numesc actul prin care omul păcătos se întoarce la Dumnezeu după ce primul Îi întorsese spatele sau cel prin care necredinciosul găsește adevărul.
„Pocăinţa interioară a creştinului poate avea expresii foarte variate. Scriptura şi Părinţii Bisericii insistă, mai ales, asupra a trei forme: postul, rugăciunea, pomana, care exprimă convertirea în raport cu sine, în raport cu Dumnezeu şi în raport cu ceilalţi. Alături de purificarea radicală înfăptuită de Botez sau de martiriu, ei citează, ca mijloc de obţinere a iertării păcatelor, eforturile făcute pentru împăcarea cu aproapele, lacrimile de căinţă, grija pentru mântuirea aproapelui, mijlocirea sfinţilor şi practicarea iubirii, „care acoperă o mulţime de păcate” (1 Pt 4, 8).”(Catehismul Bisericii Catolice, 1434)

„Pocăinţa se exprimă în forme foarte diferite, îndeosebi prin post, rugăciune, pomană. Acestea şi multe alte forme de pocăinţă pot fi practicate în viaţa zilnică a creştinului, îndeosebi în timpul Postului Mare şi în ziua penitenţială de vineri” (Compendiul Catehismului Bisericii Catolice, 301).

Contemplarea tainei
Convertirea este un act de o clipă, sfințirea durează o viață întreagă. Sămânța divină a carității, sădită în sufletul nostru de Dumnezeu, vrea să crească, să se exprime, să dea rezultate care să coincidă mereu cu voința Domnului. De aceea, trebuie să fim gata a începe din nou, de a regăsi – în situații noi – lumina și forța momentului convertirii. Și de aceea trebuie să ne pregătim cu o examinare adâncă a conștiinței, cerând ajutor Domnului, așa încât să-L cunoaștem și să ne cunoaștem mai bine. Dacă vrem să ne convertim din nou, nu există o altă cale (Este Cristos care trece, 58).

Ce înseamnă convertirea? De ce au nevoie creștinii botezați de convertire?

Convertirea înseamnă reconcilierea cu Dumnezeu, refuzul răului, restabilirea relației de prietenie cu Dumnezeu. Înseamnă pocăință și mărturisirea tuturor păcatelor, inclusiv a fiecărui păcat de moarte. Atunci când ne-am întors la starea de har (fără niciun păcat capital pe conștiință), trebuie să ne hotărâm a ne schimba lăuntric, a ne schimba atitudinea asupra orice îl poate ofensa pe Dumnezeu.

A trăi cu Dumnezeu este o chestiune riscantă, pentru că el nu se mulțumește cu lucruri parțiale: el vrea totul. Și dacă ne apropiem de El, trebuie să fim gata pentru o nouă convertire.
Convertirea este un act de o clipă, sfințirea durează o viață întreagă. Sămânța divină a carității, sădită în sufletul nostru de Dumnezeu, vrea să crească, să se exprime, să dea rezultate care să coincidă mereu cu voința Domnului.
„Chemarea lui Cristos la convertire continuă să răsune în viaţa creştinilor. Cea de-a doua convertire este o îndatorire neîntreruptă pentru întreaga Biserică: ea, «incluzând în sânul ei oameni păcătoşi, deopotrivă sfântă şi având mereu nevoie de purificare, practică neîncetat pocăinţa şi înnoirea» (Lumen Gentium, 8). Acest efort de convertire nu este doar o lucrare omenească. Este dinamismul „inimii smerite” (Ps 51, 19), atrasă şi pusă în mişcare de har, ca să răspundă iubirii îndurătoare a lui Dumnezeu, care ne-a iubit cel dintâi (cf. 1 Ioan 4, 10)“ (Catehismul Bisericii Catolice, 1428).

Contemplarea tainei
Suntem la începutul Postului: un timp de penitență, purificare, convertire. Nu e ușor, dar însăși viața creștină nu e ușoară. Nu e suficient să fii un simplu membru al Bisericii și să lași anii să treacă degeaba. În viața noastră, prima convertire – acel moment unic, pe care fiecare dintre noi și-l amintește, în care ne-am dat seama ce anume vrea Dumnezeu de la noi – este cu siguranță foarte importantă. Dar convertirile ulterioare sunt încă mai importante și dificile. Ca să înlesnim lucrarea harului în timpul acestora, noi trebuie să ne menținem sufletul tânăr; trebuie să-l chemăm pe Domnul nostru, să știm să-l ascultăm și, aflând ce a mers rău, să știm cum să-i cerem iertare. (Este Cristos care trece, 57)
Trebuie să fim convinși că Dumnezeu ne ascultă, că se îngrijește de noi. Dacă am avea această convingere, am avea o pace desăvârșită. A trăi cu Dumnezeu este o chestiune riscantă, pentru că el nu mulțumește cu lucruri parțiale: el vrea totul. Și dacă ne apropiem de El, trebuie să fim gata pentru o nouă convertire, pentru a găsi căi și inspirații noi – acele dorințe sfinte pe care El le trezește în fiecare suflet - și să le punem în practică. (Este Cristos care trece, 58)
A trăi cu Dumnezeu este o chestiune riscantă, pentru că el nu se mulțumește cu lucruri parțiale: el vrea totul. Și dacă ne apropiem de El, trebuie să fim gata pentru o nouă convertire.

Cum pot să îmi arăt dorința de convertire?
În multe feluri, dar întotdeauna prin câteva fapte specifice: spovedania; evitarea disensiunilor; iertarea celorlalți; adâncirea fraternității; faptele de caritate.

Contemplarea tainei
Te sfătuiesc să revii câteodată… la începuturile „primei convertiri“: nu e vorba să redevii copil, dar seamănă întrucâtva mult. În viața spirituală, trebuie să te lași condus cu o deplină încredere, fără teamă, fără duplicitate: trebuie să vorbești cu o limpezime absolută despre cea ce ai în cap și în inimă. (Brazdă, 145)

Care sunt obligațiile creștinului în Postul Paștelui? Ce înseamnă postul și abstinența? Cine trebuie să le practice? Se pot aceste practici schimba?

„Catolicii trebuie să împlinească porunca Bisericii «să nu mănânci carne şi să respecţi postul în zilele stabilite de Biseric㻓 (Compendiul Catehismului Bisericii Catolice, 432), precum și de a se spovedi și se împărtăși cel puțin o dată pe an. Postul consistă în luare unei singure masă în ziua respectivă, deși este permis, de asemenea, să se mănânce o cantitate mai mică decât de obicei, în dimineața și seara. Cu excepția celor bolnavi, „la legea postului sunt obligaţi toţi cei majori până la vârsta de şaizeci de ani împliniţi“ (Codul de Drept Canonic, 1252). Abstinenţa înseamnă a nu consuma carne sau alte produse care conțin carne. „La legea abstinenţei sunt ţinuţi toţi cei care au împlinit vârsta de paisprezece ani“ (ibid.). Conferinţa Episcopilor poate să stabilească cu mai mare precizie modul de respectare a postului şi abstinenţei şi să înlocuiască total sau parţial postul şi abstinenţa cu alte forme de pocăinţă, mai cu seamă cu fapte de caritate şi cu practici de pietate“ (Codul de Drept Canonic, 1253).

Contemplarea tainei
Trebuie să ne hotărâm. Este greșit să avem două lumânări aprinse: una pentru Sf. Mihail și una pentru diavol. Trebuie să stingem lumânarea diavolului. Trebuie să ne dedicăm întreaga viața slujirii Domnului. Dacă dorința noastră de sfințenie este sinceră, dacă suntem suficient de smeriți încât să ne încredințăm pe deplin în mâinile Domnului, totul va fi bine. Pentru că el este întotdeauna gata să ne ofere harul său, mai ales într-un timp ca acesta – har pentru o nouă convertire, pentru un pas înainte în viața noastră de creștini. (Este Cristos care trece, 59)

Care este înțelesul postului și abstinenței?
Trebuie să avem grijă să nu le practicăm cu atitudinea celui care vrea să vadă cât de puțin poate să facă, ci să le privim ca modalități specifice prin care Mama noastră, Biserica, ne ajută să creștem în spiritul adevăratei penitențe.
„Ca odinioară la profeţi, chemarea lui Isus la convertire şi pocăinţă nu are în vedere, în primul rând, faptele exterioare, „sacul şi cenuşa”, postul şi mortificările, ci convertirea inimii, pocăinţa interioară. Fără ea, faptele de pocăinţă rămân sterile şi mincinoase; dimpotrivă, convertirea interioară îndeamnă la exprimarea acestei atitudini în semne vizibile, gesturi şi fapte de pocăinţă“ (Cf. Joel 2, 12-13; Isa 1, 16-17; Mt 6, 1-6, 16-18) (Catehismul Bisericii Catolice, 1430).

Contemplarea tainei
„În Noul Testament, Isus dezvăluie motivația profundă a postului, condamnând atitudinea fariseilor ce respectau cu strictețe litera Legii, dar ale căror inimi erau departe de Dumnezeu. Adevăratul post, așa cum dumnezeiescul Învățător ne spune în altă parte, stă mai degrabă în împlinirea voinței Tatălui, Cel ce „vede în ascuns și îți va răsplăti ție” (Mt 6,18) (Papa Benedict al XVI-lea, Mesaj pentru Postul Mare, 2009).