Nu era un adept al violenței: «Violența nu mi se pare capabilă nici de a învinge, nici de a convinge», spunea (cfr. RODRÍGUEZ PEDRAZUELA, A., Un mar sin orillas, Rialp, Madrid 1999, p. 65). Făcea întotdeauna în așa fel încât persoanele care îl însoțeau să răspândească în jurul lor pacea și armonia. Nu toți i-au urmat sfatul.

În august 1932 au fost întemnițați la închisoarea Modelo trei studenți pe care Sf. Josemaría îi cunoaște bine și care participaseră la un puci monarhist împotriva Republicii. Era vorba despre Adolfo Ruiz Gómez, José Antonio Palacios López și José Manuel Doménech de Ibarra care îl însoțiseră pe fondator în vizitele sale la căpătâiul muribunzilor de la Spitalul General.

Deși în acest climat figura unui preot nu a fost niciodată bine venită, Sf. Josemaría s-a dus la ei pentru a le oferi ajutorul său spiritual la închisoare și în aceste condiții le-a cerut stăruitor să se străduiască să se înțeleagă cu toată lumea, să nu acuze pe nimeni si să ierte. După cum îi era obiceiul nu a dat niciun sfat legat de cele pământești, de partizanat sau de politică. Știa că menirea sa de preot era ceea de a avea brațele deschise pentru toți spre a-i apropia de Dumnezeu.

Alături de cei trei studenți în închisoare se aflau mai mulți anarhiști; atunci Sf. Josemaría le-a cerut adopților lui să-i trateze cu respect și cu înțelegere pe anarhiști. În consecință i s-a spus că deținuții jucaseră fotbal în curtea închisorii, în echipe adverse, firește. Aflând acest lucru, Sf. Josemaría le-a vorbit de un alt principiu, acela al milei și i-a îndemnat să facă echipă cu ei, ceea ce s-a și întâmplat pentru a promovă respectul, iertarea și înțelegerea reciprocă. Au reușit acest lucru într-un mod extraordinar.

Iată relatarea lui José Antonio Palacios: «Am organizat meciuri de fotbal amestecați unii cu alții. Îmi amintesc că am fost portar cu doi fundași anarho-sindicaliști. Niciodată n-am jucat fotbal mai frățește și fără nicio urmă de violență» (VÁZQUEZ DE PRADA, A., El Fundador del Opus Dei. Vida de Josemaría Escrivá de Balaguer, Vol. I: ¡Señor, que vea!, Rialp, Madrid 1997, p. 484).