Am plecat din ţinutul meu pentru a merge să înfrunt un concurs pentru mine imposibil, ori mai mulţi de 11.000 de candidaţi pentru a trece în tur primii 3.500. Am dat atâtea concursuri, dar aproape niciunul n-a mers bine, cel puţin la prima selecţie. În dimineaţa plecării am privit la mama mea şi i-am spus: „Mamă, spune şi tu că pierd numai timpul, dacă îmi spui să nu merg eu nu merg, sunt descurajată şi nu sunt bine dispusă... nu se înfruntă astfel examenele”. Mama mea ştie cât ţin la intrarea în poliţie şi cu o inimă îndurerată mi-a spus: „Du-te, într-o zi vei putea cel puţin să spui că am încercat! Aşa am plecat!!! De la şase dimineaţa am sosit la Roma la cinci, şi în ultimul tren care mă ducea în zona La Storta am găsit o hârtie cu imaginea unui sfânt necunoscut de mine. Am început să citesc şi cuvintele din acea rugăciune îmi luau respiraţia... citeam şi plângeam... am înţeles că acest om şi-a dedicat viaţa aceluia în care credea, jertfindu-se pe sine înainte de toate. M-am uitat la ea... apoi ajungând la capătul rugăciunii era scris să se ceară harul, eu i-am spus numai... aş vrea să fiu fericită... să faci tu... apoi mi-am spus rugăciunile mele, în timp ce scriu mai plâng lăsând la o parte cum va merge şi se va sfârşi acest concurs, am fost fericită că l-am cunoscut pe Sfântul Josemaría, cum se va sfârşi concursul meu vă voi informa cum a mers.