Prima paginăÎntrebări și răspunsuriCine este omul? De ce și pentru ce a fost el creat?
Întrebări și răspunsuri

Cine este omul? De ce și pentru ce a fost el creat?

Etichete: Credinţă, Doctrină
Cine este omul? De ce și pentru ce a fost el creat?
Din cartea Genezei noi știm, ca ,,Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a creat; bărbat și femeie i-a creat”. Dar: Ce înseamnă că și chip al Lui Dumnezeu? Cine este omul într-adevăr? De ce și pentru ce a fost el creat? Mai este el o ființă în natură? Unde este sufletul lui?
David (sculputură de Michelangelo)
David (sculputură de Michelangelo)

1. Ce îi diferențiază pe oameni de alte creaturi?
„Dumnezeu l-a creat pe om după chipul său; după chipul lui Dumnezeu l-a creat; bărbat şi femeie i-a creat” (Gen 1, 27). Omul deţine un loc unic în creaţie: el este „după chipul lui Dumnezeu” (I); în natura sa, el reuneşte lumea spirituală şi lumea materială (II); el este creat “bărbat şi femeie” (III); Dumnezeu l-a statornicit în prietenia sa (IV) (Catehismul Bisericii Catolice, 355).

A contempla misterul:
Aceasta este marea îndrăzneală a credinței creștine: a proclama valorea și demnitatea naturii umane și a afirma că, prin harul care ne înalță la ordinea supranaturală, am fost creați pentru a primi demnitatea de fii ai lui Dumnezeu. Atât de multă îndrăzneală ar fi cu adevărat imposibilă dacă nu ar fi bazată pe decretul mântuitor al Dumnezeului Tată și n-ar fi fost confirmată de sângele lui Cristos, și reafirmată și realizată de acțiunea neîncetată a Duhului Sfânt (Sf. Josemaría Escrivá de Balaguer, în cartea Este Isus care trece, 133).

2. Din ce motiv este omul, înzestrat cu așa multă demnitate?
Dintre toate creaturile văzute, numai omul este „capabil să-l cunoască şi să-l iubească pe Creatorul său” (GS 12,3) el este „singura făptură de pe pământ pe care Dumnezeu a voit-o pentru ea însăşi (GS 24,3)”; doar el este chemat să împărtăşească, prin cunoaştere şi iubire, viaţa lui Dumnezeu. Cu această menire a fost creat şi aceasta este raţiunea fundamentală a demnităţii sale: Ce motiv te-a îndemnat să-l aşezi pe om într-o demnitate atât de mare? Iubirea nepreţuită prin care ai privit creatura ta în tine însuţi şi ai îndrăgit-o; căci din iubire ai creat-o, din iubire i-ai dăruit o fiinţă capabilă să guste Binele tău veşnic (Sf. Ecaterina din Siena, Dial 4, 13) (Catehismul Bisericii Catolice, Nr. 356).

A contempla misterul:
Printre darurile Sfântului Duh, aş spune că este unul de care noi toţi avem nevoie în mod deosebit: darul înţelepciunii; întrucât ne face să-l cunoaştem pe Dumnezeu şi să ne bucurăm de El, acest dar ne face capabili să judecăm corect situaţiile şi evenimentele acestei vieţi. Dacă am fi consecvenţi cu credinţa noastră, am simţi în inimă, privind în jur spectacolul istoriei şi al lumii, ceea ce a mişcat şi inima lui Isus: Şi văzând mulţimile, i s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi neajutorate, ca nişte oi fără păstor (Sf. Josemaría Escrivá de Balaguer, în cartea Este Isus care trece, 133).

3. Ce înseamnă ca omul a fost creat ca imagine a lui Dumnezeu?
Fiind după chipul lui Dumnezeu, individul uman are demnitate de persoană: el nu este numai ceva, ci cineva. E capabil să se cunoască, să se stăpânească, să se dăruiască în mod liber, să intre în comuniune cu alte persoane şi este chemat, prin har, la un legământ cu Creatorul său, la a-i oferi un răspuns de credinţă şi de iubire pe care nimeni altul nu-l poate da în locul său (Catehismul Bisericii Catolice, Nr. 357).

A contempla misterul:
Dumnezeul credinței noastre nu este o ființă indepartată, care contemplează cu indiferență soarta oamenilor. Este un Tată care iubește cu înflăcărare pe fiii săi, un Dumnezeu Creator care se revarsă în dragoste pentru creaturile sale. Și acordă omului marele privilegiu de a putea iubi, depășind astfel efemerul și tranzitoriul.

Viețile umane sunt sfinte deoarece vin de la Dumnezeu, nu pot fi tratate ca și simple lucruri, ca și numerele unei statistici. În considerarea realității profunde a vieții, inima umană revarsă afecțiunile sale cele mai nobile. Și cu ce dragoste, cu ce tândrețe, cu ce răbdare infinită își privesc părinții copii, chiar și înainte de a se naște. Și poate nu trăiește cu aceeași generozitate neobosită, cu aceeași atenție pentru concret sau cu aceeași seninătatea a judecății, teologul care caută sensul cuvântului divin asupra vieții umane? Sau așteptarea medicului nu este una plina de speranță, capacitate de intuire, agerime, a celui care aplică remediile cele mai moderne pentru a evita riscul unei boli genetice, care poate pune în pericol chiar și viața unei creaturi nenăscute?
(Sfântul Josemaría Escrivá, Discurs despre universitate, Angajarea verității, 8).

4. Pentru ce a fost creat?
Dumnezeu a creat toate pentru om, însă omul a fost creat ca să-l slujească şi să-l iubească pe Dumnezeu şi ca să-i ofere întreaga creaţie: Care este fiinţa ce va veni la viaţă înconjurată de atâta preţuire? Este omul, mare şi minunat chip viu, mai de preţ în ochii lui Dumnezeu decât creaţia întreagă: omul, pentru care există cerul şi pământul şi marea şi întreaga zidire şi a cărui mântuire Dumnezeu a socotit-o atât de însemnată, încât, pentru el, nu l-a cruţat nici pe Fiul său unul-născut. Căci Dumnezeu nu a pregetat să facă totul ca să-l ridice pe om până la El şi să-l aşeze la dreapta sa. (Sf. Ioan Chrysostom Serm. in Gen 2,1) (Catehismul Bisericii Catolice, Nr. 358).

5. Ce sunt oamenii impreună? Ce ne diferențiază? De ce ne diferențiem noi de alte ființe?
Datorită originii comune, neamul omenesc formează o unitate. Căci Dumnezeu "a creat dintr-unul singur tot neamul omenesc" (Fapte 17, 26): Minunată viziune prin care contemplăm neamul omenesc în unitatea originii sale în Dumnezeu (...); în unitatea naturii sale, alcătuită în acelaşi fel la toţi, dintr-un trup material şi un suflet spiritual; în unitatea ţelului său nemijlocit şi a misiunii sale în lume; în unitatea de locuire: pământul, de ale cărui bunuri toţi oamenii, prin dreptul natural, se pot folosi pentru întreţinerea şi dezvoltarea vieţii; în unitatea scopului supranatural: Dumnezeu însuşi, spre care toţi trebuie să tindă; în unitatea de mijloace pentru atingerea acestui scop; (...) în unitatea răscumpărării înfăptuite de Cristos pentru toţi (Pius XII, Enc. ,,Summi pontificatus”) (Catehismul Bisericii Catolice, Nr. 360).

Această lege a solidarităţii umane şi a iubirii, fără a exclude bogata varietate a persoanelor, a culturilor şi a popoarelor, ne asigură că toţi oamenii sunt cu adevărat fraţi. (Catehismul Bisericii Catolice, Nr. 361).

A contempla misterul:
Cuvântul divin şi-a asumat o natură umană deplină şi a consacrat lumea cu prezenţa sa şi cu lucrarea mâinilor sale. Marea misiune pe care am primit-o la botez este aceea de a răscumpăra lumea împreună cu Cristos. Mila lui Cristos ne îndeamnă să luăm pe umerii noştri o parte a acestei sarcini de mântuire a sufletelor (Sf. Josemaría Escrivá de Balaguer, în cartea Este Isus care trece, 120).

6. Este omul un corp cu suflet, sau este un suflet cu corp? Sau niciuna din acestea două?
Persoana umană, creată după chipul lui Dumnezeu, este o fiinţă în acelaşi timp trupească şi spirituală. Relatarea biblică exprimă această realitate într-un limbaj simbolic, afirmând că "Dumnezeu l-a plăsmuit pe om luând ţărână din pământ şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie" (Gen 2, 7). Aşadar, omul în totalitatea lui este voit de Dumnezeu (Catehismul Bisericii Catolice, Nr. 362).
Studiu al mâinilor (Leonardo Da Vinci)
Studiu al mâinilor (Leonardo Da Vinci)

Ce este corpul? Este corpul rău?
Trupul omului este părtaş de demnitatea de "chip al lui Dumnezeu": este trup omenesc tocmai pentru că este însufleţit de sufletul spiritual; persoana umană în întregimea ei este menită să devină - prin Trupul lui Cristos - Templul Duhului Sfânt.
Unitate de trup şi suflet, omul, prin însăşi condiţia sa trupească, sintetizează în sine elementele lumii materiale, astfel încât acestea, prin el, îşi ating culmea şi îşi înalţă glasul pentru a-l lăuda în libertate pe Creator. Ca atare, nu îi este îngăduit omului să dispreţuiască viaţa trupului, ci, dimpotrivă, este obligat să-şi considere bun şi vrednic de cinste trupul deoarece este creat de Dumnezeu şi trebuie să învie în ziua de apoi (GS 14,1) (Catehismul Bisericii Catolice, Nr. 364).

A contempla misterul:
„Stiţi cu siguranţă că trupurile voastre sunt temple ale Duhului Sfânt, care este darul făcut vouă de Dumnezeu, astfel încât nu mai sunteţi proprii voştri stăpâni?” (1 Cor 6, 19). De câte ori, în faţa statuii Fecioarei Binecuvântate, Maica Iubirii Minunate, veţi răspunde afirmativ, cu bucurie, la întrebarea Apostolului! „Da, ştim că aşa este şi dorim, cu ajutorul tău puternic, să trăim aceasta, O Mamă Feciorelnică a Domnului!”
Ruga contemplativă va izvorî în sufletul vostru ori de câte ori veţi medita la această realitate impresionantă: ceva atât de material precum corpul meu a fost ales de Duhul Sfânt ca sălaş al său… eu nu-mi mai aparţin… corpul meu şi sufletul meu, toată fiinţa mea, aparţine Domnului… Iar această rugăciune va avea o bogăţie de consecinţe practice, izvorâte din marea consecinţă pe care a propus-o însuşi Apostolul: „preamăriţi-l pe Dumnezeu în trupurile voastre” (1 Cor 6:20) (Sfântul Josemaría Escrivá de Balaguer, în cartea Conversații, 121).

Dacă ai știi cât valorezi!... Sfântul Pavel ți-o spune: ai fost cumpărat ,,pretio magna’’- pe preț mare. Și apoi îți spune ,,glorificate et portare Deum in corpore vestro’’, lăuda pe Domnul și poarta-l în trupul tau. (Sfântul Josemaría Escrivá de Balaguer, în cartea Drum, 135).

7. Ce este sufletul? La ce servește el? De unde vine el?
Cuvântul suflet desemnează adesea în Sfânta Scriptură viaţa umană sau persoana umană în întregime. El semnifică însă şi tot ceea ce este mai intim în om şi de mai mare valoare, prin care este în mod deosebit chip al lui Dumnezeu: "suflet" înseamnă principiul spiritual din om (Catehismul Bisericii Catolice, Nr. 363).

Unitatea sufletului şi a trupului este atât de profundă, încât sufletul trebuie considerat «forma» trupului; adică, trupul alcătuit din materie este un trup omenesc şi viu numai graţie sufletului spiritual; în om, spiritul şi materia nu sunt două naturi unite, ci unitatea lor formează o unică natură (Catehismul Bisericii Catolice, Nr. 365).

Biserica învaţă că fiecare suflet spiritual este nemijlocit creat de Dumnezeu nu este "produs" de părinţi; ne învaţă de asemenea că este nemuritor: el nu piere o dată cu despărţirea de trup prin moarte, ci se va uni din nou cu trupul la învierea de apoi (Catehismul Bisericii Catolice, Nr. 366).
Studiu al piciorului (Leonardo Da Vinci)
Studiu al piciorului (Leonardo Da Vinci)

A contempla misterul:
Aceasta este voinţa lui Dumnezeu, sanctificarea voastră... Fie ca fiecare dintre voi să ştie să-şi folosească trupul în mod onest şi cu sfinţenie, fără a se abandona patimilor aşa cum fac păgânii care nu-l cunosc pe Dumnezeu. Noi aparţinem în totalitate lui Dumnezeu, trup şi suflet, cu carnea şi oasele noastre, cu simţurile şi puterile noastre. Rugaţi-vă lui cu încredere: Isuse, apără inimile noastre! O inimă mare, puternică şi tândră, afectuoasă şi delicată, care se revarsă de bunătate pentru tine, pentru a servi toate sufletele. Corpul nostru e sfânt, templu al lui Dumnezeu, precizează Sfântul Paul (Sfântul Josemaría Escrivá de Balaguer, în cartea Prietenii lui Dumnezeu, 177).

Cineva îi spunea unuia dintre bunii noștri prieteni pentru a-l umili, că sufletul lui era de mâna a doua sau a treia. Și el, convins de nimicnicia lui, raționa astfel dat fiind că fiecare om nu are decât un singur suflet și nici eu nu am decât unul singur, pentru fiecare sufletul sau va fi... pe treapta cea mai de sus. Nu vreau să ochesc în jos! În consecința, am un astfel de suflet și vreau cu ajutorul lui Dumnezeu să-l purific și să-l înflăcărez, pentru că Preaiubitul meu să se bucure. Nu uita nici tu, deși te vezi plin de nimicnicii: nu ochi în jos! (Sfântul Josemaría Escrivá de Balaguer, în cartea Forja, 893).