Sfântul Josemaría Escrivá
Pentru a vorbi cu Dumnezeu

Influenţa lui Opus Dei în Spania

Etichete: Opus Dei, Apostolat, Cetățenie, Politică
Cineva, observând prezenţa membrilor din Opus Dei în posturi de importanţă a vieţii publice spaniole, vorbeşte despre influenţa lui Opus Dei în Spania. Aţi putea să ne explicaţi care este această influenţă?

Ca aceea a Bisericii întregi, sufletul lumii, influxul lui Opus Dei asupra societăţii civile nu este de caracter temporal – adică social, politic economic, şi aşa mai departe –, cu toate că fără îndoială se imprimă asupra aspectelor etice ale tuturor activităţilor umane; el este totdeauna un influx de ordin diferit şi superior, care se exprimă cu un cuvânt foarte precis: „a sfinţi”.

Şi cu aceasta ajungem la discursul despre persoanele din Opus Dei pe care dumneavoastră le defineşte influente. Pentru o asociaţie a cărui scop este o acţiune determinată politică, vor fi „influente” acei tovarăşi care au o funcţie în parlament sau în guvern. Dacă este vorba de o asociaţie culturală, se consideră „influenţi” acei tovarăşi care sunt filozofi de renume, care au avut un premiu literar de importanţă, etc. Dacă dimpotrivă scopul care îşi propune instituţia este – ca în cazul lui Opus Dei – sfinţirea muncii zilnice a oamenilor, atât cea manuală cât şi cea intelectuală, este evident că trebuie să fie consideraţi influenţi toţi membri; pentru că toţi muncesc (datoria de a lucra, ca a tuturor, are în Opus Dei consecinţe speciale de ordin normativ şi ascetic), şi pentru că toţi caută să împlinească munca lor, oricare ar fi ea, în mod sfânt, în mod creştin, cu datoria de a se perfecţiona. Din acest motiv, eu consider atât de „influent” – atât de important şi necesar – mărturia unui fiu al meu miner în mijlocul tovarăşilor săi de muncă, cât şi aceea a unui rector de universitate în mijlocul profesorilor în senatul academic.

De unde vine, deci, influenţa lui Opus Dei? Răspunsul este în simpla considerare a acestei realităţi sociologice: La această Operă aparţin persoane din toate condiţiile sociale, din toate profesiile, de toate vârstele şi din toate stările de viaţă; bărbaţi şi femei, preoţi şi laici, bătrâni şi tineri, celibatari şi căsătoriţi, studenţi şi muncitori, ţărani şi funcţionari, liberi profesionişti şi funcţionari publici... V-aţi mai gândit vreodată la puterea de iradiere creştină reprezentată de o gamă de persoane atât de vastă şi variată, cu atât mai mult că sunt zeci de mii şi toate însufleţite de acelaşi spirit apostolic, de aceeaşi dorinţă de a sfinţi profesiunea proprie sau propria meserie – oricare ar fi ambientul social în care muncesc–, de se sfinţi prin muncă, şi prin muncă să sfinţească pe alţii?

La aceste activităţi apostolice personale trebuie să ajungă dezvoltarea operelor noastre proprii de apostolat: colegi universitari, case pentru retrageri spirituale, Universitatea din Navarra, centre de calificare pentru muncitori şi ţărani, institute tehnice, şcoli secundare, institute profesionale feminine, etc. Aceste activităţi au fost şi sunt fără îndoială centre de iradiere ale spiritului creştin.

Promovate de laici, gestionate ca muncă profesională de cetăţeni laici, cu totul egali cu colegii care desfăşoară aceeaşi activitate sau meserie, şi deschise către persoane de orice categorie şi condiţie socială, aceste activităţi au sensibilizat straturi vaste ale societăţii asupra necesităţii de a da un răspuns creştin la problemele puse fiecăruia despre exercitarea profesiunii proprii sau a datoriei proprii.

Toate acestea dau relief şi importanţă socială pentru Opus Dei. Nu împrejurarea că cineva dintre membrii săi ocupă posturi de „influenţă umană” – faptă care nu ne interesează deloc, şi este lăsată la decizia liberă şi responsabilitatea fiecăruia – deşi faptul că toţi (şi bunătatea lui Dumnezeu să facă să fie cât mai mulţi) prestează o muncă – chiar dacă meseria cea mai umilă – influentă în mod divin.

Şi aceasta este logic: cine ar putea gândi că „influenţa” Bisericii în Statele Unite a început în ziua în care a fost ales preşedinte catolicul John Kennedy?

Pentru a aprofunda: Colocvii cu Mons. Escrivá de Balaguer, 18