Gândește-te

De multe ori, Sf. Josemaría a scris gânduri prin care ne invită să reflectăm la adevăruri ale credinței și să medităm asupra prieteniei cu Dumnezeu: „Nu simţi bucurie? – Gândeşte-te: există o piedică între Dumnezeu şi mine. – Aproape întotdeauna vei vedea că este aşa” (Sf. Josemaría Escrivá de Balaguer, în cartea Drum, 662).

Când ne-a creat Dumnezeu și-a asumat riscul și aventura libertății noastre. A vrut o istorie care să fie adevărată, făcută din decizii reale, nu o ficțiune sau un joc. Fiecare om e nevoit să facă experiența autonomiei personale, cu hazardul pe care îl presupune, cautările repetate și uneori incertitudinile sale.

Interviu cu Mons. Escriva de Balaguer în ABC, 2.11.1969.

Gândește-te la această: cine nu ar deveni curajos în fața lui Dumnezeu când are eternitatea înainte? Nu este nimic de pierdut, dimpotrivă, totul de câștigat. Așadar, de ce să nu îndrăznim? (Forja, 459).

Gândește-te cât de plăcută îi este Domnului tămâia care se ard în cinstea Sa. Gândește-te de asemenea la puțina valoare a lucrurilor de pe pământ, care abia începute, se termina... În schimb în Cer te așteaptă o mare Iubire: acolo nici decepții, nici înșelăciune, ci toată iubirea, toată frumusețea, toată măreția, toată știința din lume...! Și fără saț: te va satisface fără să te sature (Forja, 995).

Dacă ne-am da cu adevărat seama de ceea ce suntem, copiii mult iubiți ai Tatălui nostru din Ceruri, cum am putea să nu fim mereu voioși? – Gândește-te la aceasta (Forja, 266).

Nu simţi bucurie? – Gândeşte-te: există o piedică între Dumnezeu şi mine. – Aproape întotdeauna vei vedea că este aşa (Drum, 662).

Mi-ai făcut acest comentariu cu un aer lăudăros și puțin sigur: unii urcă și alții coboară... Și alții - ca mine! - sunt prăvăliți pe drum. Nepăsarea ta m-a făcut trist și am adăugat: trândavii sunt târâți de cei care urcă, și, de obicei, sunt remorcați cu mai multă forță de cei care coboară. Gândește-te la penibila rătăcire în care ești pe cale să te cufunzi: Sfântul Episcop de Hippone l-a semnalat deja: a nu înainta înseamnă a merge îndărăt (Brazdă, 165).

Gândește-te la ceilalți

Luptă pentru a șterge asperitățile caracterului tău, și contra egoismului tău, contra delăsării tale, contra antipatiilor tale... Trebuie să fim niște corăscumpărători. Și gândește-te bine: prețul pe care-l vei primi va avea un raport foarte direct cu însământările pe care le-ai făcut

(Brazdă, 863).

Înainte de orice altceva trebuie să te gândești la ceilalți, la cei ce sunt aproape de tine, stimându-i pentru ceea ce sunt: fii ai lui Dumnezeu, cu toată demnitatea acestui minunat titlu.

Cu fiii lui Dumnezeu trebuie să ne comportăm ca fii ai lui Dumnezeu: dragostea noastră trebuie să fie una de abnegație, zi de zi, făurită din mii de gesturi de înțelegere, de sacrificiu silențios și dăruire în ascuns. Acesta este bonus odor Christi (parfumul plăcut al lui Cristos) care-i făcea să spună pe cei care trăiau în mijlocul primilor frați în credință: Iată cum se iubesc unul pe altul! (Este Isus care trece, 36).

Fratele ajutat de frate este tot atât de puternic ca o cetate înconjurată de ziduri. – Gândeşte-te o clipă şi hotărăşte-te să trăieşti fraternitatea pe care ţi-o povăţuiesc întotdeauna (Drum, 460).

Te ceartă? – Nu te supăra, cum te sfătuieşte trufia ta. – Gândeşte: ce buni sunt cu mine! Au tăcut la atâtea! (Drum, 698).

Gândește-te la Biserică

Gândește-te la Maica ta, Sfânta Biserică, și înțelegi că dacă suferă un mădular, tot corpul se resimte! - Corpul tău are trebuință de fiecare din mădularele sale și fiecare mădular are nevoie de tot corpul. - Bietul de mine, dacă mâna mea ar înceta să se miște sau dacă inima ar înceta să mai bată! (Forja, 471).

Sfințenia, - adevărata sfințenie - se revarsă din vasul său pentru a umple alte inimi, altre suflete. Noi, copiii lui Dumnezeu, ne sfințim sfințind pe alții. Se răspândește în jurul tău viața creștină? Gândește-te la aceasta în fiecare zi (Forja, 856).

Un gând foarte aproape de realitate: cât de bun este Domnul, El care a venit să mă caute, El care m-a făcut să cunosc această sfântă cale, care mă face să fiu demn de aceasta, El care mă face să iubesc toate făpturile pentru a le da pacea și bucuria! - Înaintează deci cu încredere și cu grijă ca să-i răspunzi cu adevărat (Brazdă, 279).

Nu există o inimă mai omenească decât aceea a unei creaturi care revarsă un simt supranatural? Gândește-te la Maria, cea plină de har, Fiica lui Dumnezeu Tatăl, Mama lui Dumnezeu Fiul, Soția Dumnezeului Duh Sfânt: în inima ei este loc pentru întreaga umanitate, fără diferențe și discriminări. - Fiecare este pentru ea un copil, o copilă (Brazdă, 801).