Prima paginăMărturiiFiecare cămaşă pe care o calc poartă un nume
Mărturii

Fiecare cămaşă pe care o calc poartă un nume

Martine Liminski (Germania): „Învăţăturile Sf. Josemaría m-au ajutat să descopăr comoara ascunsă a muncii„

22.4.2012

Etichete: Lucruri mărunte, Copii, Slujire
În munca mea zilnică de acasă, fiecare bluziţă şi fiecare cămaşă pe care o calc poartă un nume: acela al proprietarului. Mâncarea pe care o pregătesc cu dăruire reuşește să adune în jurul unei mese persoanele din jurul meu, iar aceste mici gesturi făcute cu iubire reprezintă rugăciuni însemnate pentru fiecare dintre ele.
Ştiu că educându-i pe cei zece copii pe care ni i-a dăruit Dumnezeu nu voi schimba faţa lumii, dar sunt convinsă că prin sacrificii mai mici sau mai mari, făcute la momentul potrivit cu toată iubirea pe care mi-o dă Dumnezeu, totul se poate schimba pentru fiecare persoană în parte.
De multe ori valoarea muncii care se face în casă nu este recunoscută, dar Dumnezeu ştie cât de multă iubire se pune în această muncă. Ceea ce contează nu este perfecţiunea rezultatului şi nici părerea celor din jur. Ceea ce contează este să fii un instrument potrivit pentru ca să-i poţi face pe ceilalţi să simtă că Dumnezeu există şi că-i iubeşte chiar prin noi.
Învăţăturile Sfântului Josemaría m-au ajutat să descopăr comoara ascunsă a muncii pe care nu o vede nimeni. Fiecare acțiune, chiar şi cea mai mică şi nesemnificativă, sau cea mai neplăcută are o valoare veşnică. Este o ocazie unică ca să-i arăt lui Dumnezeu dragostea mea faţă de El şi faţă de orice persoană pe care El mă face s-o cunosc.
Pentru toate aceste motive simt o recunoştinţă extraordinară faţă de Sfântul Josemaría Escrivá.