Întrebări și răspunsuri

De ce Papa este Petru?

Etichete: Papa, Benedict al XVI-lea
Catolicii profesăm ascultarea Papei, ca legitimul succesor al Sfântului Petru, și îl considerăm reprezentantul Domnului Nostru Isus Cristos aici pe pământ. În fața acestor afirmații, în zilele de azi unii pun aceste întrebări: De unde vine autoritatea Papei? Nu este doar un om? Infailibilitatea înseamnă că Papa nu poate greși?

1. Dacă Cristos este Capul Bisericii, de ce spunem că Sfântul Petru este Șeful Bisericii?
Diverse texte din Sfânta Scriptură arată că Cristos l-a numit pe Sfântul Petru Șeful Bisericii:
Cristos, instituindu-i pe cei Doisprezece, “le-a dat forma unui colegiu sau grup stabil, în fruntea căruia l-a pus pe Petru, ales dintre ei” (LG 19) (Catehismul Bisericii Catolice, 880).

Domnul a făcut numai din Simon, căruia i-a dat numele de Petru, piatra pe care şi-a zidit Biserica. I-a încredinţat cheile ei (Cf. Mt 16, 18-19); l-a instituit Păstor al întregii turme (Cf. In 21, 15-17). “Dar însărcinarea de a lega şi dezlega, care i-a fost dată lui Petru, se ştie că a fost dată şi colegiului apostolilor unit cu capul său” (LG 22). Această funcţie pastorală a lui Petru şi a celorlalţi apostoli ţine de fundamentul Bisericii. Ea este continuată de episcopi sub primatul Papei (Catehismul Bisericii Catolice, 881).

A contempla misterul

Fața de Papa, trimisul lui Cristos pe pământ, trebuie să arăți de asemenea cea mai mare dragoste, cea mai mare stimă, cea mai profundă venerație, în același timp cu ascultarea cea mai supusă și cu cea mai profundă afecțiune. Noi, catolicii, înțelegem bine că după Dumnezeu și Maica noastră, Preasfânta Fecioară, Sfântul Părinte vine pe al treilea loc în ierarhia iubirii și autorității (Forja, 135).

Aceasta este unica Biserică a lui Cristos, pe care o mărturisim în Simbol: Una, Sfântă, Catolică şi Apostolică, şi pe care Mântuitorul nostru, după Învierea sa, a dat-o spre a o paşte lui Petru, încredinţându-i lui şi celorlalţi Apostoli răspândirea şi conducerea, şi a constituit pentru totdeauna coloana şi sprijinul adevărului (Conciliul Vatican II, Cost. Dogm. Lumen gentium, 8) (Biserica Mama noastră, 19).

2. De ce Papa este urmaşul Sfântului Petru?
Papa este legitimul succesor al Sfântului Petru, pentru că Cristos l-a numit pe Sf. Petru șeful Bisericii. Petru, prin voința divină a stabilit reședința sa la Roma. Astfel, prin dispoziția divină, care îl urmărește ca Episcopul Romei, are de asemenea în Biserică puterea supremă (Cf. Catehismul Bisericii Catolice, 882).

A contempla misterul

Iubirea faţă de Pontiful Roman trebuie să fie în noi vibrantă şi pasionată, pentru că în el îl vedem pe Cristos. Dacă vorbim cu Domnul în rugăciune, vom dobândi o vedere limpede, care ne va face să distingem, chiar şi în evenimentele pe care uneori nu le înţelegem şi care ne produc lacrimi şi durere, acţiunea Duhului Sfânt (Biserica Mama noastră, 30).
Orașele antice au fost înconjurate de ziduri. Faptul de a da cheile care permiteau accesul la ziduri echivala să primească stăpânire asupra orașului. Expresia a încredinţa cheile este echivalent cu a da puterea supremă asupra Bisericii, numită adesea „Împărăția cerurilor”.
Orașele antice au fost înconjurate de ziduri. Faptul de a da cheile care permiteau accesul la ziduri echivala să primească stăpânire asupra orașului. Expresia a încredinţa cheile este echivalent cu a da puterea supremă asupra Bisericii, numită adesea „Împărăția cerurilor”.

Catolic, Apostolic, – Roman! – Îmi place să fii foarte roman. Şi să doreşti să ai dorinţa de a-ţi face pelerinajul, „videre Petrum“, pentru a-l vedea pe Petru (Drum), 520.

Eu venerez cu toate forţele mele Roma lui Petru şi Paul, scăldată de sângele martirilor, centru de expansiune pentru atâţia care au propagat în lumea întreagă cuvântul mântuitor al lui Cristos. A fi roman nu include nici o semnificaţie de particularism, ci de ecumenism autentic; presupune dorinţa de a lărgi inima, de a o deschide tuturor cu dorinţa răscumpărătoare a lui Cristos, care pe toţi îi caută şi pe toţi îi primeşte, pentru că pe toţi i-a iubit de la început (Biserica Mama noastră, 28).

3. Care este misiunea Papei?
Papa, episcopul Romei şi succesorul sfântului Petru, este principiul perpetuu şi vizibil şi fundamentul unităţii Bisericii. Este vicarul lui Cristos, capul colegiului episcopilor şi păstorul întregii Biserici, asupra căreia, din orânduire divină, are putere deplină, supremă, nemijlocită şi universală (Compendiul Catehismului Bisericii Catolice, 182).

Episcopul Bisericii Romei, în care durează necontenit funcţia pe care Domnul a acordat-o numai lui Petru, primul dintre Apostoli, şi care trebuie să fie transmisă succesorilor săi, este capul Colegiului Episcopilor, Vicarul lui Cristos şi Păstorul Bisericii întregi pe acest pământ; de aceea, el, în virtutea funcţiei sale, se bucură în Biserică de puterea ordinară supremă, deplină, nemijlocită şi universală, pe care poate să o exercite întotdeauna în mod liber (Codul de drept canonic, 331).

A contempla misterul

Care este misiunea permanentă a Sfântului Petru? A face ca Biserica să nu se identifice niciodată cu o singură națiune, cu o singură cultură sau cu un singur stat. Să fie mereu Biserica tuturor. Să adune omenirea peste orice graniță și, în mijlocul diviziunilor acestei lumi, să realizeze pacea lui Dumnezeu, forța împăcătoare a iubirii sale. Datorită tehnicii, care este la fel pretutindeni, mulțumită rețelei mondiale de informație și de asemenea datorită unirii intereselor comune, există astăzi în lume noi moduri de unitate, care însă provoacă noi contraste și le reîmboldesc pe cele vechi. În mijlocul acestei unități externe, bazate pe lucrurile materiale, ne trebuie cât mai mult unitatea interioară, care vine de la pacea lui Dumnezeu, unitate a tuturor celor care, prin Isus Cristos, au devenit frați și surori. Aceasta este misiunea permanentă a Sfântului Petru și totodată sarcina particulară a Bisericii Romei (Benedict al XVI-lea, Omilie la 29.06.2008).

Calea Sfântului Petru spre Roma, ca reprezentantul popoarelor lumii, este ghidată mai ales de cuvântul „una”: munca sa constă în a crea unitatea Bisericii „catholica”, unitatea Bisericii alcătuită din evrei și păgâni, unitatea Bisericii tuturor popoarelor. Sfântul Petru, care după dispoziția lui Dumnezeu fusese primul care a deschis poarta păgânilor, lasă acum președinția lui Iacov cel Mic, pentru a se dedica adevăratei sale misiuni: ministerul pentru unitatea unicii Biserici a lui Dumnezeu alcătuită din evrei și păgâni (Benedict al XVI-lea, Omilie la 29.06.2008).

4. Ce înseamnă că Papa este Vicarul lui Cristos?
Papa este Vicarul lui Cristos, pentru că îi ține locul în cârmuirea Bisericii. Cuvântul „vicar” vine din limba latină „vices agere” a-i ține locul. Capul vizibil al Bisericii, deoarece o cârmuiește cu aceeași autoritate ca Isus Cristos, care este Capul invizibil (Cf. Catehismul Bisericii Catolice, 882).

5. De ce se numește Sumul Pontifice?
Sumul Pontifice înseamnă Marele Preot pentru că are putere asupra tuturor puterile spirituale prin care Cristos a îmbogățit Biserica sa. Sumul Pontifice, episcopul Romei și urmaș Sfântului Petru, „este principiul şi fundamentul perpetuu şi vizibil al unităţii atât a episcopilor cât şi a mulţimii credincioşilor” (Conciliul Vatican II, Cost. Dogm. Lumen gentium, 23).

Această Biserică Catolică este romană. Eu gust savoarea acestui cuvânt: romană. Mă simt roman, pentru că roman vrea să spună universal, catolic; pentru că astfel mă simt îndemnat să-l iubesc cu afecţiune pe Papa, „dulcele Cristos pe pământ”, cum îi plăcea să repete sfânta Caterina de Siena, pe care o consider o prietenă preaiubită (Biserica Mama noastră, 28).

Aceste considerații pe care mi le scriai despre loialitate, îmi păreau bine adaptate unui număr de situații istorice, pe care diavolul se însărcinează să le reînnoască: „toată ziua am în inimă, în cap și pe buze o rugăciune jaculatorie: Roma!” (Brazdă, 344).

Sfânta noastră Maică Biserica, într-un magnific gest de iubire, aruncă sămânța Evangheliei în întreaga lume. De la Roma spre margini.
— Când vei participa la această răspândire în lumea întreagă, călăuzește marginile spre centru, pentru ca întreg pământul să fie o singură turmă sub un singur păstor: pentru ca să nu fie decât un singur apostolat! (Forja, 638).

6. Infailibilitatea înseamnă că Papa nu poate greși deloc?
Pentru a veghea ca Poporul lui Dumnezeu să rămână în adevărul ce eliberează, Cristos i-a înzestrat pe Păstori cu charisma infailibilităţii în materie de credinţă şi de moravuri (Catehismul Bisericii Catolice, 890).

Pontiful roman, capul Colegiului episcopilor, se bucură de această infailibilitate în virtutea funcţiei sale, atunci când, în calitate de Păstor şi învăţător suprem al tuturor credincioşilor, care îi întăreşte în credinţă pe fraţii săi, proclamă printr-un act definitiv o învăţătură privind credinţa sau moravurile. [...] (Catehismul Bisericii Catolice, 891).

Suprema putere a Pontifului Roman şi infailibilitatea sa, când vorbeşte ex cathedra, nu sunt o invenţie umană; se bazează pe voinţa explicită de fondator al lui Cristos. Nu are nici un sens de aceea a opune guvernarea Papei cu cea a episcopilor sau a reduce validitatea Magisteriului pontifical la asentimentul credincioşilor! Nu e nimic mai străin Bisericii ca echilibrul puterilor; nu ne servesc schemele umane, întrucât ar putea fi atrăgătoare şi funcţionale. Nimeni în Biserică nu se bucură de la sine, ca om, de puterea absolută; în Biserică nu este alt cap decât Cristos; şi Cristos a voit să încredinţeze la un Vicar al său – Pontiful Roman – Mireasa sa pelerină pe acest pământ (Biserica Mama noastră, 30).

7. Când se realizează infailibilitatea magisteriului?
Infailibilitatea se realizează atunci când pontiful Roman, în virtutea autorităţii sale de păstor suprem al Bisericii, sau colegiul episcopilor în comuniune cu papa, mai ales reunit într-un conciliu ecumenic, proclamă printr-un act definitiv o învăţătură referitoare la credinţă sau la morală şi atunci când papa şi episcopii, în magisteriul lor obişnuit, sunt în acord în propunerea unei învăţături ca definitive. La aceste învăţături fiecare credincios trebuie să adere cu supunerea credinţei (Compendiul Catehismului Bisericii Catolice, 185).

A contempla misterul

În fiecare zi fă să crească loialitatea ta față de Biserică, Sfântul Părinte, Sfântul Scaun... Și cu o dragoste din ce în ce mai teologică (Brazdă, 353).

Fidelitatea față de Suveranul Pontif implică o obligație clară și determinată: a cunoaște gândirea Papei așa cum apare în enciclice sau din alte documente și a face tot ce stă în puterea noastră pentru ca toți catolicii să asculte de magisterul Sfântului Părinte și ca ei să-și potrivească modul de trăire după aceste învățăminte (Forja, 633).

Primește în tine cuvântul Papei, iar adeziunea ta să fie religioasă, umilă, interioară și eficace: fă-te ecoul cuvântul său! (Forja, 133).