22. De ce fondatorul s-a instalat la Burgos?

După ce a traversat Pirinei și s-a oprit pentru scurtă vreme la Pamplona, Sf. Josemaría s-a hotărât să se instaleze la Burgos

După ce a traversat Pirinei și s-a oprit pentru scurtă vreme la Pamplona, Sf. Josemaría s-a hotărât să se instaleze la Burgos unde a locuit din 8 ianuarie 1938 până la 27 martie 1939 în condiții materiale precare ca atâția alți spanioli din acea epocă. În martie 1939 s-a întors la Madrid.

Trei motive l-au încurajat să facă acest lucru: existau legături de cale ferată care uneau orașele de provincie cu capitala Spaniei. Aceasta devenea astfel locul geografic ideal pentru acele persoane, membre în Opus Dei, care erau mobilizate în diferite teatre de operațiuni din așa zisa „zonă naționalilor” și care puteau astfel să vină să-l vadă. Sigur că cei care erau pe fronturile din „zona republicanilor” n-aveau cum să facă acest lucru.

Un alt motiv la fel de important era faptul că monseniorul Casimiro Morcillo, prietenul său preot însărcinat cu organizarea diocezei din Madrid, se afla deja acolo.

În fine, al treilea motiv era că din cauza războiului numeroase cunoștințe care doreau să-l revadă și să-l viziteze se instalaseră de asemenea la Madrid.

Orice alt motiv care nu ar fi avut un caracter apostolic este lipsit de temei deoarece doar apostolatul a determinat alegerile fondatorului Opus Dei.

Când s-a instalat la Burgos, fondatorul era deja un preot la 36 de ani, absolut necunoscut, cu excepția câtorva cercuri clericale aragoneze și madrilene. Nici sosirea și nici șederea la Burgos nu au fost menționate în niciun ziar și în nicio altă publicație a epocii, ceea ce arată că nu prezenta ci știe ce interes.

Sigur că la Madrid asistase și cunoscuse mii de persoane ca urmare a activității sale clericale în asistența celor bolnavi, dar în afară de câțiva studenți și profesori universitari fusese vorba doar de muribunzi din spitale, de familii din cartierele sărace, de copii care duceau o viață plină de lipsuri în cartierele mizerabile, în acea centură de mizerie care înconjura capitala, de „micii vagabonzi” de la azilul de la Porta Coeli, adică de oameni de la marginea societății.

În ceea ce privește Opus Dei, acesta era o realitate aproape necunoscută: compus de vreo zece studenți, care cei mai mulți se răspândiseră pe diferitele teatre de luptă dintr-o tabără sau alta, acolo unde îi surprinsese războiul, ca pe atâția alți spanioli.

Opus Dei, la fel ca și fondatorul său, erau abia cunoscuți în afara mediului universitar și cercurilor clericale madrilene.

Bigliografie:

—CASCIARO, P., Soñad y os quedaréis cortos. Testimonio sobre el fundador de uno de los miembros más antiguos del Opus Dei. Prefață a Mons. Javier ECHEVARRÍA, Rialp, Madrid 1994.