În iulie 1974, la Colegiul Tabancura, am avut norocul să-l cunosc pe Monseniorul Josemaría Escrivá. I-am adresat o întrebare care mi-a marcat viaţa:

- Părinte, ce sfaturi daţi unei familii abia întemeiate care doreşte să ajungă la sfinţenie?

Parcă simt şi acum privirea lui plină de afecţiune şi de un zâmbet fericit cu care mi-a răspuns:

- Înainte de toate, să vă iubiţi mult, după legea lui Dumnezeu. Apoi, să nu vă fie teamă de viaţă, să iubiţi defectele celuilalt, care nu sunt o ofensă la adresa lui Dumnezeu; şi, în cele din urmă, tu să te străduieşti întotdeauna să fii bine îngrijită, pentru că tu nu îţi mai aparţii. Ţi-au spus-o deja alţii şi ştii şi tu foarte bine lucrul acesta: tu îi aparţii soţului tău şi el îţi aparţine ție. Nu lăsa să-ţi fie furat! Este un suflet care trebuie să meargă împreună cu tine în Cer; şi, în afară de asta, este un suflet care împreună cu tine trebuie să le ofere fiilor pe care Dumnezeu vi-i va trimite, spirit chilian – şi deci spirit creştin – mai mult decât daruri umane. Apoi, rugaţi-vă împreună! Nu mult, ci câte puţin în fiecare zi! Când vei uita tu, va fi el cel care-şi va aminti. Nu-i reproşa niciodată nimic şi nu-l înjosi!

Aceste cuvinte au lăsat o urmă profundă în sufletul meu şi îmi sunt de ajutor în lupta mea zilnică, când îl caut pe Cristos.