Prima paginăFAQCe au afirmat Papii despre Josemaría Escrivá?
FAQ

Ce au afirmat Papii despre Josemaría Escrivá?

Etichete: Papa, Benedict al XVI-lea, Ioan Paul I, Ioan Paul al II-lea, Paul al VI-lea
Benedicto XVI
Benedicto XVI
Câţiva dintre Sfinţii Părinţi l-au cunoscut personal pe Sfântul Josemaría, alţii l-au cunoscut prin scrierile lui, dar toţi au recunoscut că fundatorul Opus Dei şi învăţăturile sale au contribuit la Biserica timpului său, cu aceste cuvinte:

Benedict al XI-lea: ”Cine l-a descoperit pe Cristos nu poate să nu îi aducă şi pe alţii la El, pentru că o mare bucurie nu rămâne ascunsă în interior, ci se împărtăşeşte şi cu ceilalţi. Aceasta este lucrarea la care ne cheamă Domnul, acesta este ”apostolatul de prietenie” pe care Sfântul Josemaría fondatorul Opus Dei, îl descrie ca fiind ”prietenie intimă, sacrificată, sinceră: de tu a tu, de inimă la inimă” (Brazdă, nr. 191). Fiecare creştin este invitat să fie prieten cu Dumnezeu, şi cu ajutorul harului Său, să îşi atragă prietenii către Cristos. Dragostea apostolică se transformă astfel într-o autentică pasiune, care se traduce în a comunica celorlalţi bucuria pe care o găsim în Isus. Din nou Sfântul Josemaría ne reaminteşte câteva cuvinte cheie pentru drumul nostru spiritual: ”Comuniune, uniune, dialog, confidenţă: Cuvânt, Pâine, Dragoste” (Drum, nr. 535), cuvinte mari care semnalează punctele importante ale drumului nostru spiritual”.

Ioan Paul al II-lea: ”Manifestare evidentă a Providenţei Divine este prezenţa continuă de-a lungul secolelor a femeilor şi bărbaţilor, credincioşi lui Cristos, care iluminează cu viaţa şi mesajul lor diverse epoci ale istoriei. Între aceste figuri de seamă, un loc important îl ocupă Josemaría Escrivá de Balaguer, care – după cum am subliniat şi cu ocazia beatificării sale – a amintit lumii contemporane chemarea universală la sfinţenie şi valoarea creştină pe care o poate dobândi activitatea profesională, în condiţiile obişnuite ale fiecărei persoane.”

Ioan Paul I: ”Escrivá de Balaguer, cu Evanghelia, învăţa în continuu: Cristos nu cere un pic de bunătate, ci multă bunătate. Dar vrea să ajungem la ea nu prin acţiuni extraordinare, ci prin fapte normale, deşi modul lor de realizare nu trebuie să fie comun. Acolo ”în mijlocul străzii”, la birou, în fabrică, ne sfinţim cu puţinul ce presupune îndeplinirea datoriilor cu responsabilitate, din iubire faţă de Dumnezeu, şi cu bucurie, în aşa fel încât munca să se transforme nu într-o ”tragedie cotidiană”, ci într-un ”zâmbet cotidian”.

Paul al VI-le cu Sfântul Josemaría în 1965
Paul al VI-le cu Sfântul Josemaría în 1965
Paul al VI-lea: ”În cuvintele sale am simţit vibraţia spiritului aprins şi generos al întregii Instituţii, născută în aceste timpuri ale noastre ca expresie a veşnicei tinereţi a bisericii. Considerăm cu o satisfacţie paternă tot ceea ce a făcut Opus Dei pentru instaurarea Împărăţiei lui Dumnezeu; dorinţa de a face bine, care-l ghidează; iubirea aprinsă pe care o are faţă de Biserică şi faţă de Capul ei Papa, care-l diferenţiază; zelul arzător pentru suflete, care-l împinge pe drumurile dificile şi anevoioase ale apostolatului de prezenţă şi mărturie în toate sectoarele vieţii contemporane”.

Pius al XII-lea: ”Era un adevărat sfânt, un om trimis de Dumnezeu pentru timpurile noastre”.