Prima paginăDocumentațieFișe istoriceCare a fost atitudinea sa față de generalul Franco în timpul războiului?
Documentație
Fișe istorice despre Sfântul Josemaría Escrivá de Balaguer

Care a fost atitudinea sa față de generalul Franco în timpul războiului?

Etichete: Opus Dei, Războiul civil, Istorie
Niciunul dintre cei care au trăit în preajma sa în acea perioadă nu-și amintește să-l fi auzit comentând în vreun fel acest subiect și nici măcar să rostească vreo părere despre rolul militar și politic al lui Franco.

Dorea cu ardoare să se termine războiul, să dispară ura și să nu se mai moară. Deseori a fost foarte categoric în afirmarea celor de mai sus. Voia de asemenea să se ajungă din nou la libertate pentru toți cetățenii și pentru Biserică, pentru ca aceasta să-și poată exercita fără opreliști activitatea pastorală.

La un moment dat, Pr. Josemaría a vizitat pe cineva căruia comuniștii îi asasinaseră mai mulți membrii ai familiei pe un teren viran la intersecția a două străzi. Această persoană voia să ridice o cruce mare pe acel loc în memoria celor morți din familia sa. «Nu trebuie să o faci – i-a spus Sf. Josemaría pentru că ești mâniat de ură și atunci crucea aceasta nu va fi cea a lui Cristos ci a diavolului». (VÁZQUEZ DE PRADA, A., El Fundador del Opus Dei. Vida de Josemaría Escrivá de Balaguer, Vol. II: Dios y Audacia, Rialp, Madrid 2002, p. 383). Acea persoană n-a mai ridicat crucea și a învățat să ierte.

- Luis Rodríguez Candela își amintește de atitudinea Sf. Josemaría în acele vremuri de teamă și teroare. «Era surprinzător de echilibrat când judeca fapte care prin gravitatea lor bulversau o lume întreagă». Și tot el adăuga: «Nu a preferat nicicând ura și nu manifesta resentimente în aprecieri [...] Ceea se întâmpla îl leza profund [...] și când noi sărbătoream victorii, Sf. Josemaría păstra tăcerea» (Cfr. José Luis Rodríguez-Candela Manzaneque, mărturie, în AGP).

- Pedro Casciaro, fiul unui președinte provincial al Frontului Popular, spunea că nu vorbea niciodată de politică: iubea pacea, se ruga pentru ea și pentru libertatea de conștiință; dorea din străfundurile inimii sale mari și deschisă tuturor, ca toți să se întoarcă cu fața la Dumnezeu și să se apropie de El (CASCIARO, P., Soñad y os quedaréis cortos. Testimonio sobre el fundador de uno de los miembros más antiguos del Opus Dei. Prefaţă a Mons. Javier ECHEVARRÍA, Rialp, Madrid 1994, p. 131).