Ajungea la termen contractul meu de muncă

La 24 septembrie m-am spovedit la un preot din Opus Dei. I-am relatat neliniştea mea pentru că în scurt timp va ajunge la termen contractul de muncă al unui curs de grădinărit pe care îl dezvoltam...

La 24 septembrie m-am spovedit la un preot din Opus Dei. I-am relatat neliniştea mea pentru că în scurt timp va ajunge la termen contractul de muncă al unui curs de grădinărit pe care îl dezvoltam pentru Primărie şi nu aveam perspectivă să găsesc un alt loc de muncă. Îmi dădu o icoană a Sfântului Josemaría şi ne-am înţeles să-l rugăm cu această intenţie. Dimineaţa următoare am predat un curiculum vitae pentru o societate şi, în jur de două zile, m-au chemat pentru un colocviu. În timpul colocviului, am făcut cunoscut, că în cazul în care aş fi ales, nu voi fi putut lua până la sfârşitul cursului pentru Primărie, adică, până luna următoare. Văzând marea cantitate de curiculum care sosiseră, am dedus că ar fi foarte greu ca să mă cheme şi mai mult, trebuind să aştept o lună pentru a fi primit.

Totuşi, la puţine ore după colocviu, m-au chemat pentru ca să aduc documentaţia. De alt fel m-au aşteptat până la 21 octombrie, ziua următoare de la terminarea cursului. Pentru mine, fără nici o îndoială, este o minune pe care o atribui mijlocirii Sfântului Josemaría. Din acest motiv mărturia mea este pentru a mulţumi Sfântului Josemaría pentru ajutor.